Directorul general al Țiriac Holdings, Petru Văduva, ar putea fi numit luni în funcția de director general al Transgaz Mediaș, iar directorul E.ON Gaz Distribuție, Virgil Metea, va prelua conducerea producătorului de gaze Romgaz Mediaș, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță.
Niță a precizat că luni vor avea loc adunările generale ale acționarilor la cele două companii, unde, cel mai probabil, vor fi numiți cei doi manageri.
El a adăugat că la conducerea Nuclearelectrica va fi numit unul dintre membrii CA care a fost selectat săptămâna trecută.
La începutul lunii aprilie, CEO-ul Țiriac Holdings, Petru Văduva, avocatul Radu Cernov și un director din OPSPI, Mihaela Preda au fost aleși în Consiliul de Administrație a; companiei, de către Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI).
Virgil MEtea este director general al E.ON Gaz Distribuție din anul 2009, iar din 2007 până în 2009 a fost director general E.ON România..
În urmă cu o săptămână, Guvernul a prezentat public lista salariilor nete la nivel maxim, pentru luna martie, ale directorilor din companiile de stat din sectorul energetic, în care sunt indicate remunerații ce ajung până la 4.693 lei și 18.000 lei.
Din listă reieșea că directorii din Romgaz sunt remunerați lunar cu sume care ajung până la 14.306 lei.
Tot atunci, premierul Victor Ponta a reluat ideea că directorii unor companii de stat, care câștigă salarii de circa 13.000-14.000 de lei, ar trebui impozitați suplimentar în condițiile în care un medic rezident sau un profesor debutant sunt remunerați lunar cu doar 1.100 lei.